Evul Mediu al Secolului XXI

La început de secol XXI trăim cel mai acut paradox posibil: ne frânăm evoluţia pe care noi o dorim. Suntem mai ambivalenţi ca oricând. Mai deliranţi. Mai fanatici. Mai speriaţi. Suntem speriaţi de locul unde am ajuns.
Spiralele istoriei se dovedesc mai reale decât oricând. După ce în Evul Mediu savanţii erau arşi pe rug şi minţile luminate tânjeau după raţional, acum, când am ajuns în cosmos datorită cunoaşterii ştiinţifice, brusc căutăm aura de mister şi supranatural pe care vrăjitorii şi ghicitorii o ofereau minţilor închistate de secole în urmă.
Avem computere, maşini superperformante, nave spaţiale, dotări sofisticate, procedee psihologice fundamentate ştiinţific de influenţare. Iar noi mergem la astrolog, la chiromant, cumpărăm ierburi şi folosim diverse reţete şi preparate naturiste ca să ne alinăm suferinţele fizice şi spirituale. Suferinţe pe care singuri ni le creăm. Ne producem angoase şi fobii pentru că astrologul a văzut în harta noastră o cumpănă a destinului la nu ştiu câte grade sau că Venus e retrogradă până în momentul în care ajunge în zodia Taurului, ba unii au pretenţia de a ghici data morţii, ceea ce la un moment dat nu ne mai permite să trăim şi să funcţionăm normal, lucru lipsit total de etică şi umanitate. Deloc „politically correct”.
Medicina este o ştiinţă. Care trebuie practicată de oameni cu formaţie ştiinţifică. Nu de vraci. Adevărat, multe medicamente au la bază plante. Plante care pot face şi bine şi rău, în funcţie de doză. Pentru a-şi dobândi statutul de ştiinţă, medicina a trebuit să-şi fundamenteze nişte baze extrem de exacte, la „milimetru” şi la „miligram”. Se observă acum o campanie furibundă contra medicamentelor şi preparatelor chimice. Dar nimeni nu se gândeşte la faptul că acele substanţe sunt extrem de bine dozate şi verificate prin numeroase studii la nivel internaţional pentru a face exact ceea ce se aşteaptă de la ele. Fitoterapeutul spune: „bea ceai de sunătoare” sau „ia extract de gălbenele”, uitând de multe ori să precizeze cât. Şi chiar dacă există o tendinţă de a face din homeopatie o ştiinţă exactă, îi lipsesc principalele instrumente: validitatea şi fidelitatea. Lucru de neiertat şi fără de care nimic nu se poate erija într-o ştiinţă.
Nu neg efectul tratamentelor homeopate, dar nu mă pot abţine să nu îmi pun întrebarea cât la sută din rezultat se datorează efectului placebo. Nu cred că vreo persoană are dreptul să batjocorească medicina şi exactitatea ei din cauza unor erori umane în tratament sau a faptului că un organism a trecut dincolo de bariera tratabilă. „Primo non nocere” e un principiu de bază în medicină, la care fitoterapeuţii nu se gândesc prea mult. Iar plantele pot fi şi nocive. Otrăvitoare, chiar. Şi uneori depinde de doză.
Un alt domeniu batjocorit şi aruncat în derizoriu la ora actuală este psihologia, căreia i-a fost mult mai greu decât medicinei să ajungă la statutul de ştiinţă. Ambele sunt ştiinţe care trebuie practicate cu artă, dar sunt în primul rând ştiinţe. Psihologia a fost pusă pe acelaşi plan cu parapsihologia, cu care nu are absolut nimic în comun, sau cu astrologia, cu care nu are chiar nici o legătură. De fapt, singura legătură a psihologiei cu aceste pseudoştiinţe ţine de abilităţile manipulatorii ale celor care practică astfel de lucruri.
Bineînţeles, nu neg dreptul omului de a crede în ceea ce doreşte, de a practica ce îi face plăcere. Problema este însă mult mai complexă. Există o intoxicare însă cu astfel de practici, prin mass-media, prin afluxul mare de vindecători şi „paranormali”, încât apare întrebarea legitimă: „chiar suntem luaţi de proşti?!”. Poporul român nu este chiar „stupid people”, aşa cum spunea Brucan, ci a rămas de o naivitate cutremurătoare, crezând în miracole care stau la îndemâna oricui. Şi a uitat să lupte. Pentru sine şi propria viaţă.
Singura care a rămas constantă în lipsa de deschidere este Biserica. Care şi-a perfecţionat în schimb latura manipulatoare. Ar trebui să înţelegem că Dumnezeu este singura noastră certitudine. Restul sunt lucruri create de om. Pentru om. Pentru mase. Pentru a manipula şi stăpâni mase. Comunicarea cu Dumnezeu poate fi făcută de oricine, discutând prieteneşte, nu prin şabloanele rugăciunilor şi de oriunde. Nimeni nu are dreptul să medieze această comunicare. E strict personală. Iar ceea ce spun acum este, de asemenea, o părere personală. Nu am înfiinţat nici un fel de sectă şi nu urmăresc să fac prozeliţi. Deşi acum aşa e moda.
Ceea ce am încercat prin tot ce am scris mai sus a fost să ajut omul să devină liber, să nu se lase subjugat de misticism şi beznă. Cuceririle ştiinţifice sunt, în fond, simple utilităţi, iar noi suntem obligaţi să dobândim cât mai multe grade de libertate, fizic şi mai ales spiritual, atât cât ne permit nevoile noastre de bază, în fond şi ele variabile de la o persoană la alta.